Feeds:
Posts
Comments

Simptomele autismului

Majoritatea parintilor cu copii autisti isi dau seama ca se intampla ceva cu copilul lor dupa aproximativ 18 luni de la nastere. Copiii autisti au dificultati in a comunica verbal sau nonverbal. Invata greu limbajul vorbit, iar uneori nu il pot invata deloc Nu socializeaza si nu se joca nici singuri, nici cu alti copii. In unele cazuri sun agresivi cu sine sau cu cei din jur. Persoanele diagnosticate cu autism pot avea miscari anormale ale capului sau ale membrelor si pot fi atasate de unele obiecte.

Copiii autisti nu se atatseaza de parinti si nu simt sentimente sociale – empatie, dragoste, ura. Ei reactioneaza la stimuli afisand emotii primare –  confort, disconfort, frica, manie, bucurie. Se poarta cu ceilalti asa cum se poarta cu obiectele, pentru ca ei nu fac diferenta la nivel emotional intre o persoana si un obiect.

Cea mai noua metoda de lucru cu copiii autisti este tehnica ABA. Terapia cunoscuta sub numele de ABA (Applied Behavior Analysis sau Analiza Comportamentala Aplicata) reprezinta din punct de vedere stiintific, singura terapie care are rezultate pozitive in aceasta afectiune.

Inainte de ABA copiii erau fortati sa renunte la comportamentul lor. Daca erau intrebati, erau fortati sa raspunda prin bruscare, si folosirea violentei. Era un comportament pe care terapeutii si parintii incercau sa-l  instituie prin constrangere, restrictie si frica.

ABA este o metoda care functioneaza prin sistemul de recompense. Orice ii solicitam copilului sa faca –  fie sa raspunda la intrebare, fie sa aduca un obiect dintr-o alta camera, etc- daca el va indeplii sarcina, va primi o recompensa – jucaria preferata, sau o bucata de ciocolata sau un desen etc. Daca cel mic refuza sa faca ce i se cere , atunci ABA propune sa il ajutam sa faca, nu sa il pedepsim –  e exemplu, mergem cu el in camera sa ia obiectul, sau raspundem la intrebare il locul lui, urmand ca ulterior sa raspunda singur.

In acest moment, o singura fundatie din Romania ofera consiliere gratuita in tehnica de lucru ABA.: Centrul Criss Outreach, deschis in Barlad in 2001 .

 

In fiecare zi, la ora 11 dimineata, Bogdan -un pusti brunet de 8 ani- se pregateste de lectii. Se imbraca, mananca si asteapta cuminte la televizor sosirea” invatatoarei”. Victoria, mama sa este in permanenta in preajma. II aranjeaza jucariile, il ajuta sa se imbrace si sa manance si ii explica fiecare desene animat.

In fiecare zi la ora 11 dimineata Bogdan ar fi trebuit sa fie la scoala. Sta acasa pentru ca nu poate urma cursurile unei scoli normale. In urma cu cinci ani, un medic l-a diagnosticat cu autism.

In Romania nu exista nici o statistica privind numarul copiilor cu autism. Conform “Asociatiei parintilor copiilor cu autism” numarul acestora s-ar ridica la 6 000, ceea ce inseamna ca din o mie de copii, unul are aceasta dizabilitate. Inca din anii ’70, “Asociatia mondiala a autistilor” a stabilit ca autismul este  o deficienta de comunicare si relationare si nu o boala psihica.

In cadrul MEC nu exista nici un fel de date care sa ateste cati copii cu autism sunt scolarizati. Statisticile existente privind scolarizarea “copiilor cu deficiente” vorbesc de patru categorii: copii cu deficiente motorii, psihce, auditive si vizuale. Despre autisti, nimic.

Si din lege lipsesc prevederi privind documentele pe care ar trebui sa le contina “dosarul”  unui copil autist.  De exemplu, scoala nu este obligata sa ofere parintilor rapoarte de evaluare initiala si de progres pentru copii autisti. Nu se specifica ce rol ar trebui sa aiba parintii in educarea acestiua. Nu sunt garantate drepturile parintilor de a asista si de a participa activ la educatia copilului in scoala, pentru ca mai apoi sa stie cum sa continue acest tip de educare acasa.

Parintilor le este chiar refuzata asistarea la ore, in scoala. Aceast fapt poate dauna evolutiei copilului autist pentru ca, in momentul intrarii in mediul scolar, acesta are nevoie de o perioada de acomodare la nou, iar o persoana cunoscuta, de incredere pentru cel mic, este mai mult decat necesara.

Conform aceleiasi asociatii, in scolile normale nu exista invatatori/profesori care sa stie sa lucreze cu acest copii. Andreea, invatatoarea lui Bogdan, este, de fapt, studenta la Facultatea de Psihologie si Stiintele educatiei din Bucuresti. A aflat despre Bogdan de la o colega de grupa, care lucra la randul ei cu alt copil autist. ” Nu am invatat in faculate sa lucrez cu acesti copii. Stiam doar la nivel teoretic. Tot ce am invatat, am invatat de la parintii lui Bogdan, care deja stiau de la medici s de la alti consilieri”.

La fiecare doua-trei luni, pe panoul de anunturi din facultatea de Psihologie, un parinte vine si lipeste o coala de hartie ” Daca doriti sa lucrati cu un copil autist, va rog contactati-ne la numarul…”

 

 

Photo- shaped Reality

Azi, o fotografie face cat o mie de cuvinte. Azi, un fotoreportaj din NY Times spune povestea provinciei Kosovo. Simplu. Viu. Mono si multicolor. Endgame in Kosovo.

PS: Acest post este cu dedicatie speciala unui profesor care a zis ca fotojurnalismul nu e chiar o meserie.

Joe Nocerra, un jurnalist care scrie despre business in The Times, spune azi povestea a doi filantropi care au decis fondeze si sa finanteze anual cu 10 milioane$ o organizatie nonprofit care sa “produca” articole de investigatie.

L-au sunat pe Paul Steiger, editor pentru Wall Street si castigator a 16 premii Pulitzer, si el a aceptat propunerea de a forma si conduce un staff de 25 de editori si reporteri care sa scrie astfel de articole.

Ce ii poate determina pe doi oameni de 70 de ani, cu o avere estimata la 2,6 miliarde de dolari, sa prefere sa investeasca in jurnalismul de investigatie in loc sa stea linistiti si flescaiti pe o plaja privata? Rapunsul, in NY Times Magazine

The Loved Ones

The Loved Ones este un text din Esquire America scris de Tom Junod despre doi batrani acuzati de omucidere dupa ce uraganul Katrina a lovit New Orleans-ul. Ce-mi place mult la textul asta este forma in care Junod ma face sa cred ca ideea generala a texului este drama celor doi, cand de fapt textul este despre ceva mult mai comun si mai aproape e experienta personala a cititorului.